O fi sau n-o fi… a treisprezecea zodie?

Am fost întrebatã – de unii cu ton ironic, de altii cu ton revoltat – despre a 13-a zodie. E un subiect de care se vorbeste doar din ultimul secol, nu mai mult, deci este un punct încã fierbinte si intens dezbãtut, care deocamdatã nu a ajuns la nici o concluzie…

Ca sa întelegem ce e cu aceste 12/13 zodii, hai sã privim înapoi în timp. Cerul a fost împãrtit, în vremea lui Ptolemeu, în 48 de constelatii vizibile, printre care si cele 12 zodii. Printre constelatii, se numãrã si Ophiucus, la fel ca multe altele pe care le stim cu totii: Ursa Mare, Pleiadele, Orion, Lira, Delfinul etc.

Pe parcursul unui an, Soarele – însotit de planete – pare sa urmeze o cale clar trasata pe cer (numita ecliptica) si care traverseaza o banda de aproximativ 10 grade pe cer. Ca sa întelegi cum arata aceasta banda, imagineaza-ti ca Pământul ar fi înconjurat de un inel, la fel ca Saturn, numai ca este un inel virtual. Priveste spre est, apoi priveste spre vest, si uneste cele doua puncte trasând cu mâna în sus, pe deasupra capului, precum acele unui ceas, o linie imaginara. Acesta e mersul planetelor, cu singura obiectiune ca, în functie de anotimp, aceasta banda este mai înclinata fata de la perpendiculara. În miezul verii, de exemplu, la echinoctiu, banda traverseaza perfect centrul cerului pe deasupra capului.

Deci, ca sa cauti planetele pe cer, nu trebuie sa le cauti la nord sau la sud, nici prin Carul Mare sau prin Casiopeia – pentru ca ar fi singurele constelatii pe care, poate, le mai tii minte de la scoala primara – pentru ca nu le vei gasi acolo, ci pe aceasta banda imaginara – pe ecliptica – ce înconjoara Pamântul undeva pe mijloc. Pe aceasta dungã se însiruie, ca margelele, cele 12 zodii pe care le stim, în fond sunt constelatii! Iar prin aceste constelatii trec Soarele, Luna, planetele si asteroizii din sistemul nostru solar, care sunt obiect de studiu si pentru astronomi, si pentru astrologi, deopotriva.

Sã ne întoarcem la Ophiucus… O simpla privire peste o harta a cerului (vezi zone din harta cerului mai sus si mai jos) ar exclude-o din start din ecliptica (am încercuit pe hartã aceastã constelatie) , pentru ca Soarele si planetele urmeazã un cerc destul de bine definit pe cer, si care corespunde – conventional – inelului format din cele 12 constelatii deja cunoscute si pe care le poti descoperi singur pe harta alãturatã.

Pe aceastã hartã a cerului, Ophiucus– sau constelatia „Purtãtorului de Sarpe” – este plasat undeva deasupra Scorpionului, dar nu între Scorpion si Sãgetãtor, asa cum se mentioneazã, ci cumva paralel Scorpionul – între Sãgetãtor (Sagittarius) si Balanta (Libra), luând ca bazã de plecare ecliptica. Dacã ar fi sa consideram ca Soarele trece, în acel interval, prin Ophiucus, am putea exclude complet Scorpionul sau, ca sa împacam si capra si varza – Soarele ar trece printr-un început de Scorpion, ar prinde apoi un colt de Ophiucus, si înainte de a intra complet în Sãgetãtor, ar mai da o raita printre antenele Scorpionului.

Poate, asa, cu ceva indulgenta, conform hartilor din atlasele cerului, se vede ca eventual putem considera Ophiucus pe ecliptica doar pentru cateva grade intre Scorpion si Sagetator, atat cat s-ar interpune o vaga urma a constelatiei pe ecliptica.

Sa nu uitam ca si zilele, si anii, sunt niste conventii ale oamenilor pentru a face viata pe pamânt mai clarã, dupã un sablon usor de înteles de oricine. Asa si zodiile au fost împãrtite în 30 de grade, cum anul a fost împãrtit în 12 luni s.a.m.d. Se stie cã zodiile nu încep în aceeasi zi în fiecare an, si nici nu au, fiecare, exact 30 de zile – în fond nici calendarul nu împarte luna în acelasi numãr de zile, iar aceasta tot o conventie a fost la vremea respectivã.

Este adevãrat cã dimensiunile zodiilor difera si ele. Priviti pe hartã cât de mici sunt Racul (Cancer) sau Berbecul (Aries) si pe ce distanta pe cer se intind Fecioara (Virgo) sau Pestii (Pisces)! Cã pe drumul zodiilor îsi mai bagã coada si alte constelatii, si asta e adevãrat, dar de ce s-ar lua în consideratie o constelatie din afara eclipticii – Ophiucus, clar deasupra celorlalte douã zodii privind în sus, cãtre Steaua Polarã – si nu s-ar include printre zodii, de exemplu, Orion, care atinge si el cu bratele calea zodiacalã, sau Pleiadele care se interpune vizibil în preajma Berbecului (Aries).

În astrologie se lucreaza cu multe corpuri ceresti, cu asteroizi, cu stele fixe, cu puncte virtuale ce reies din calcule doar de astrologi stiute, cu hãrti progresate, cu revolutii solare, deci, de-a lungul timpului, astrologii au descoperit corelatii nenumãrate între cer si pãmânt pornind de la tot ce se putea vedea cu ochiul liber, ce se gãsea în hãrtile celeste sau ce reiesea din interpretarea calculelor.

E loc oricând de noutate pe cer, dar si în hãrtile astrologilor – mai nou în softul computerelor – pentru ca, sa nu uitam, multe s-au schimbat de când au început primii oameni curiosi sa faca legaturi între cer si pamânt. Planetele trans-saturniene, de exemplu, au fost descoperite în ultimele câteva secole – Uranus în 1781, Neptun în 1846, Pluto în 1930 – asta înseamna ca astrologii de odinioara nici nu stiau de ele.

Planeta Pluto a fost exclusã, nu demult, din rândul planetelor sistemului nostru solar si redusã la rang de „planetã piticã” – desi astrologii continuã sã o considere unul din cele mai importante puncte ceresti pe hãrtile lor, pentru cã, în astrologie, nu dimensiunea conteazã, ci prezenta acelui punct pe cer.

Unii astrologi iau în seamã si trecerea cometelor pe cer, altii au luat în calcul si bine cunoscuta coliziune a planetei Jupiter cu cometa Shoemaker-Levi s.a.m.d. Ca atare nu trebuie sã privim o astfel de „descoperire” sau recalculare – dacã va fi recunoscutã! – ca o sperietoare sau un motiv de a lua astrologia peste picior.

Multi m-au întrebat: „ei, si ce te faci de acum cu a treisprezecea zodie?”. Nu stiu, nu am lucrat cu ea, nu i-am studiat efectele, dar când mã voi convinge – dacã mã voi convinge! – cã trebuie luatã în consideratie, ca orice astrolog, mã voi adapta prin studiu la noile „norme ceresti”.