Luna DECEMBRIE 2018 în suflet
Venus intră în zodia ta și stă acolo până la anul, ceea ce nu e rău, pentru că ai putea spune că sărbătorile acestea sunt pline de iubire și de pasiune pentru tine. Nici nu știi cum, din senin, apare cineva de care te îndrăgostești lulea, pentru că sunt întrunite condițiile unei idile.
Dar nu e exclus să fie vorba și de iubiri secrete, discrete, ascunse, dincolo de cuplul oficial, ca atare ai grijă în ce te bagi. Se știe că nu dai înapoi când vine vorba de aventuri sentimentale, și dacă se ivește acum ocazia, ești gata-gata să aluneci în ispită, riscând să-l dezamăgești profund pe partenerul oficial. Dar și tu ai putea risca o dezamăgire…
Tot felul de moduri de a iubi sunt posibile acum: și escapade extra-conjugale, și iubiri platonice, pe care ți-e un pic frică să le începi, să le alimentezi sau chiar să le recunoști, dar poate și iubiri în care romantismul și atracția își dau mâna excelent. Posibil ca omul pe care îl ai alături de tine de sărbătorile acestui an să fie cel cu care vei petrece mai apoi toată viața deci, dacă nu te-ai căsătorit, ai mari așteptări de la persoana iubită acum, de sărbători: mă cere sau nu mă cere, sau invers, s-o cer sau să n-o cer, aceasta-i întrebarea!
Nu uita însă că de multe ori cererile în căsătorie făcute de sărbători rămân fără rezultat, ca atare spune asta doar dacă ești convins că este persoana potrivită pentru tine pe termen lung. Să nu cumva să te răzgândești peste câteva luni, când Uranus va reveni în Taur.
Iubirea te face să visezi frumos, dar te poate și amăgi foarte mult, pentru că îți sunt acum alimentate niște vise, niște speranțe, niște promisiuni care nu se știe câtă consistență au, deci da, visează, dar păstrează totuși și contactul cu realitatea. Să nu cumva să te îndrăgostești de un vis!