Horoscopul banilor pentru Capricorn
Luna MAI 2019 în portofel
Gata, ai scăpat de Luna Neagră care ți-a dat peste cap afacerile în ultimele luni. Iese din Vărsător, deci din zona banilor și te lasă în pace. Ba chiar se golește complet sectorul, semn că în sfârșit se face liniște peste banii tăi.
Undeva din a doua jumătate a lunii, simți și tu că te mai bucuri de bani, mai apar ceva șanse la orizont, dornic de a cumpăra ceva și pentru sufletul tău, nu doar facturi și facturi întruna. Deși nu scapi de ele, totuși parcă mai găsești tu ceva bănuți prin buzunar pentru a cumpăra ceva și pentru plăcerea ta sau pentru a achita concediul de la vară.
Venus și Uranus se întâlnesc pentru prima oară în Taur, ceea ce te face mai generos, dar poate și mai cheltuitor, fiind atras de o mulțime de tentații noi care îți gâdilă inima și ochiul. Nu înseamnă că sunt investiții greșite, pentru că și sufletul tău cere să fie recompensat, din când în când, că doar pentru ce muncești? Și la ce te gândești dacă nu la lucruri scumpe, ultimul răcnet, ultra-moderne, elegante, care rup gura târgului și care dau indicii despre statutul tău financiar. Poți vorbi chiar de bunăstare și prosperitate, dar nu exagera totuși!