ROMÂNIA | Județul Brașov | Prejmer
BISERICA EVANGHELICĂ FORTIFICATĂ
Autor-calator: ©dana.onmyway
VEZI FOTO CITESTE ARTICOL VEZI FILM
Am auzit de bisericile fortificate din Transilvania cu ceva ani în urmă și am fost foarte atrasă de ideea de a le vizita vreodată, astfel încât, în excursia mea din județul Brașov de anul acesta, am descoperit pe hartă că voi trece pe lângă Prejmer și m-am gândit: ce-ar fi să mă abat un pic de la șoseaua principală ca să ajung și prin acest sat?
Deși am obiceiul să mă informez înainte de a pleca în călătorie, despre acest loc nu am citit nimic, nu am răsfoit ghiduri de specialitate, nu am căutat pe net fotografii. Știam doar numele! Mai bine zis: renumele! Ca atare am ajuns aici ca niznaiul pentru a mă bucura de efectul wow pe care îl apreciez cel mai mult atunci când ajung pentru prima oară undeva.
Prejmer este un sat liniștit la vreo 20 km de Brașov. Am dat o tură completă până am găsit intrarea, și, după zidurile impresionante, ai zice că e un loc de nestrăpuns. Probabil aceeași impresie a lăsat-o și atacatorilor din alte veacuri care nu aveau cum să treacă de asemenea ziduri imense: înalte de 12-14 metri, groase pe alocuri de până la 5 metri, și la baza cărora, cândva, exista și un șanț cu apă, ca să taie de tot cheful vreunui asalt împotriva cetății.
Acest complex a trecut printr-un proces de restaurare între anii 1960-1970, semn că, până și pe timpul comuniștilor, s-a simțit că acest loc este o adevărată comoară ce nu trebuia să dispară.
Zidurile albe formează un cerc complet în jurul bisericii. De departe, nu se vede decât turla cu ceas, ca atare nu-ți faci nici cea mai vagă ideea despre ce se ascunde după fortificații. Se zice că e cea mai bine păstrată, dar și ea mai puternic fortificată biserică din Europa de Est.
Pe alocuri se vede temelia străveche, bucăți din zidurile de odinioară, ferestre ruinate spre alte timpuri, câteva bastioane, un acoperiș puternic și ferestruici minuscule care străpung zidul. Numai după ce se vede pe afară îți imaginezi că urmează să descoperi ceva cu totul special.
După ce treci de casa de bilete, intri într-o curte interioară care adăpostește câteva magazine de suveniruri foarte pitorești, pe care vă recomand să le vizitați. Aici am văzut cele mai frumoase obiecte pictate în stil săsesc, unde mi-am mărit și eu colecția de linguri de lemn.
Înainte de a trece mai departe, vă recomand să întrebați la casă de vreun ghid scris sau audio, pentru că peste tot vezi numerotații roșii, semn că toate acestea spun o poveste pe care probabil numai un ghid le oferă. Altfel, noi a trebuit dar să ne imaginăm legendele din spatele lor.
Printr-o galerie boltită, lungă de vreo 30 de meri, trecem în incinta propriu zisă. Foarte interesant și tunelul, care are la mijloc un grilaj din lemn armat cu fier care oprea inamicul. Nu a trebuit să strig dar deschideți poarta, turcii mă-nconjor pentru că acum poarta e ridicată, dar tot m-a dus un pic cu gândul la acele vremuri când hersa glisantă – că așa se numea – cădea cu zgomot în nasul dușmanului…
Aici văd și o hartă ce indică locațiile mai multor biserici fortificate din zonă. Prejmer este la intrare, semn că era primul loc peste care dădeau otomanii când dădeau năvală în Translivania, deci trebuia apărat prin toate mijloacele. Deși a fost ținta atacurilor otomane de peste 50 de ori, nu a fost niciodată cucerită! Cred și eu, la asemenea sistem de apărare!!!
La capătul tunelului, vedem o ușă de biserică. Ei, cam asta trebuie să fie tot, îmi zic, și intru în curte cu ideea că asta e, voi vizita o altă biserică obișnuită și gata… Dar vai! Nici vorbă de așa ceva! Da, era o biserică în centru, dar după ce fac ochii roată de jur împrejur, efectul surpriză e maxim!
Văd un complex de scări și podețe de lemn dispuse pe 3-4 etaje, ce fac legătura între câteva sute de uși, numerotate. De fapt sunt 270, dar ce-o fi după ele? Urma să aflu că aceste cămăruțe dispuse de jur împrejurul bisericii adăposteau toate familiile din sat în timp de asediu. Fiecare familie avea cămăruța ei unde își continua, pe cât posibil, viața normală chiar și când turcii băteau la poartă.
Camerele, podețele de lemn și acoperișul au fost restaurate în 1993, de aceea arată foarte bine, perfect conservate tocmai de aceea se spune despre biserica din Prejmer că este unul din cele mai bine conservate complexe. Camerele., sunt goale, ușile sunt ferecate, doar câteva încăperi adăpostesc mici colecții muzeale: un atelier de tâmplărie, unul de țesătorie, un interior tipic săsesc.
Să nu credeți că pe timp de război se închideau școlile! Chiar și cu turcii la ușă, copiii continuau să învețe ascunși după zidurile cetății. Iată cum arăta o clasă de școală veche! Pe peretele din spate se mai văd încă picturile murale din alt veac.
Dincolo de aceste locuințe, spre exteriorul zidului de apărare, urcând câteva scări, ajungem într-un loc cu iz misterios. Haideți să facem un tur!
Este vechiul drum de strajă, un coridor lung de 800 de metri ce înconjoară toată cetatea la o înălțime de 10 metri de la sol. Pe aici străjerii își făceau rondul de apărare și tot de aici se dădeau luptele cu atacatorii de la poalele cetății. Prin aceste ferestruici minuscule, se arunca apă clocotită și smoală încinsă peste asediatori.
Iată și așa numită orgă a morții, o fereastră pivotantă dispusă cu 5 canale și pe o parte și pe alta în care se montau țevile armelor, un adevărat arsenal luptă ce permitea tragerea în cascadă către inamicii de afară.
În mijloc era un pod în care se păstrau proviziile iar la parter erau grajdurile.
Scopul central era acela de a adăposti comunitatea locală, dar și de a apăra comoara centrală a acestei incinte: biserica!
Sunt 3 intrări diferite, pentru că biserica se împarte în 3 zone, dispuse în cruce față de altar. Mi-au atras atenția: tavanul în stil gotic intersectându-se deasupra în delicate ogive din care atârnă câteva candelabrele de fier.
În altarul foarte simplist, la loc de cinste tronează un triptic – un ansamblu din 3 panouri pictate – dar, dacă te uiți bine, vezi că are o notă specifică zonei, personajele având veșminte tipic săsești. Este considerat cel mai vechi triptic din Transilvania, datat în jur de anul 1460, reprezentând scena răstignirii lui Iisus.
Deasupra balconului orgii din fața altarului, am remarcat tavanul boltit care arată ca un păienjeniș din grinzi aparente de lemn.
În mijlocul tavanului, ciudat, văd semnul specific sexului femeiesc, sau simbolul planetei Venus, vopsit cu roșu, pe care l-am zărit și pe păturile de pe bănci, dar nu am putut să afli de nicăieri ce semnifică. Inițial am crezut ca indică locul în care stau femeile în biserică, dar cum nu am zărit, prin contrast, și semnul sexului bărbătesc, iar semnul respectiv era chiar în centru pe tavan (să fim serioși, doar nu stau femeile pe tavan) am ajuns la concluzia că nu are nicio legătură cu o eventuală delimitare pe sexe în biserică. Ce să fie oare?
Biserica a fost construită de cavalerii teutoni înainte de anul 1300 și este o biserică evanghelică luterană cu hramul Sfintei Cruci. Enoriașii sunt familiile de sași din zonă, credincioși de limbă germană, atâția câți au mai rămas în România.
Este tot o confesiune creștină, avândul în centrul pe Iisus Hristos, dar totuși este o foarte diferită. Aici se adună o comunitate restrânsă de credincioși, atât câți au mai rămas în România, și respectă învățăturile pastorului german Martin Luther, reformatorul religiei protestante. Influențat de principiile renascentiste, Martin Luther a venit cu o interpretare diferită a învățăturii creștine. În concepția sa, omul își obține mântuirea doar prin credință, deci clerul, bisericile, sfinții, moaștele, icoanele sau statuile nu au nici un rol in iertarea păcatelor. Acesta este motivul pentru care biserica pare golașă, austeră chiar, fără prea multe decorațiuni. Singurele taine din cadrul bisericii luterane sunt botezul și euharistia (sfânta împărtășanie) iar sărbătorile de peste an lipsesc, nici măcar slujba de Înviere nu se ține, așa cum o știm noi ortodocșii. Recuzita decorativă specifică altor confesiuni nu este necesară, pastorii nu poartă veșminte bogate, nu se aprind candele sau lumânări, credincioșii stau jos și cântă diverse cântări religioase marcate cu numere pe panoul codificat din stânga altarului. Nu sunt venerați sfinții ca în alte biserici creștine, dar sunt comemorați. Personajele centrale pentru care se aduce un cult aparte sunt cei 4 evangheliști.
Recomand cu căldură să vă treceți acest loc pe lista de locuri frumoase de văzut într-o viață, pentru că și eu am fost uimită și încântată de tot ce am văzut. M-am simțit ca într-un film istoric, ceva cu haiduci și hangițe, și ulterior am aflat că aici s-au filmat cadre din filmul Buzduganul cu trei peceți, deci nu degeaba mi-a venit mie în minte ideea de film istoric…
Clar este o comoară de preț a României, garanție stând faptul că din 1999 biserica face parte din patrimoniul UNESCO, alături de alte 6 biserici fortificate din Transilvania.
Autor-calator: ©dana.onmyway
VEZI FOTO CITESTE ARTICOL VEZI FILM
