Inapoi la ASTROGRAMA ZILEI
În data de 23-24.01.2021
Aspectul zilei: SOARE CONJUNCT SATURN IN VARSATOR
Să fim serioși!
Când Soarele si Saturn se întâlnesc, e sărbătoare la nivel înalt, ca atunci când se întâlnesc regii sau președinții. Rarisime întâlniri în câte o zodie sau alta, deși Soarele și Saturn au câte o întrevedere în fiecare an, dar în Vărsător, pe acest tărâm al făgăduinței, nu s-au mai întâlnit din perioada 1991-1993, când au avut 3 astfel de întâlniri. Acum tot de 3 ori se vor întâni înrre 2021-2023, și iată că prima mare revedere are loc chiar acum!
Ce fac cele două planete dacă nu să ne scoată în fața clasei să ne ia la rost: cine ești, ce-ai făcut în ultimii ani, ți-ai făcut temele, ți-ai învățat lecția? Unii dintre noi vom lua și note! Alții, mai tineri, abia acum iau notițe și își asumă lecțiile mature ale lui Saturn, puse foarte bine în lumină de energia Soarelui. Saturn e înțeleptul satului, e bătrânul matur care ne ține predici despre seriozitate, responsabilitate, asumare, implicare. El e un inspector sever care ne analizează comportamentul și caută să vadă cât de serioși suntem în ceea ce facem.
E vremea să ne asumăm responsabilități de cursă lungă, el ne cere să ne înhămăm la căruță, că nu e de joacă. Dacă vrem să obținem ceva de la ziua de mâine, trebuie să ne apucăm de treabă să mergem la școală, să ne educăm, să ne dezvoltăm, să devenim ai buni, să ne auto-perfecționăm, să ne auto-depășim. Da, tot el ne va și răsplăti pe măsură, peste 3 ani, când va ieși din Vărsător, dar până atunci trebuie să pornim un drum matur și greu care ne duce cu o treaptă mai sus în evoluția noastră. Să ne imaginăm că trecerea lui Saturn prin Vărsător, timp de 3 ani, e o școală a vieții, care mai învățăm câte ceva pentru viitorul nostru, iar acum Saturn și Soarele stau frumos la catedră cu ochii pe noi, elevii din bănci. Severi profesori, dar și darnici cu cei care își văd serios de treabă!