SAPTAMANA 16-22 iulie 2018
Atmosfera devine mult la bună în mediul tău intim, la serviciu sau acasă, acolo unde simțeai că planează un aer greoi. Parcă toate problemele dispar sau se rezolvă peste noapte și ai motive să te simți din nou bine în pielea ta.
Nici ție nu-ți vine a crede că totul capătă acum altă culoare, altă tonalitate, pentru că totul se schimbă în jurul tău.
De fapt, vezi tu lucrurile altfel decât înainte, pentru că ai alături de tine oameni care te stimulează, au încredere în tine, îți ridică moralul și îți prezintă lucrurile într-o lumină mult mai bună. Că dacă ar fi doar după tine… tot numai probleme ai vedea peste tot, ca atare profită de anturajul tonic și pozitiv în care ai șansa să intri.