Luna MARTIE 2019 în portofel
Ca să faci bani, uneori trebuie să și investești bani, deci e timpul să te alături unei afaceri, unei asociații, unui parteneriat în care mai multe persoane pun la un loc resursele proprii. Profitul acestei luni depinde deci de felul în care participi și tu la investiția respectivă, pentru că nu poți pretinde câștiguri dacă tu nu ai curaj să scoți banii din cont și alteori doar alții să riște…
Nici nu e cazul de risc aici, e doar vorba de ocazia de a pune niște bani la comun, ca într-un parteneriat, de adunarea la un loc a mai multor sume pentru a forma o sumă mai mare. Banii tă și ai asociaților, ai tăi și ai partenerului, ai tăi și ai altor membri din familie, și așa zerourile din coadă cresc!
Dacă participare e cuvântul cheie al lunii, despre asta este vorba și la cheltuielile familiei, deci și tu, și partenerul, cheltuiți cam la fel, fără ca vreunul să o facă pe supăratul că numai el duce în spate lista de cumpărături a lunii. Fiecare își asumă anumite cheltuieli iar când trageți linie, la final de lună, descoperiți că amândoi ați cooperat într-o perfectă armonie. Luna aceasta contează enorm o simplă adunare: 1+1=2.