SAPTAMANA 15-21 aprilie 2019
Dacă vezi că un anumit proiect evoluează mult prea greu și de la o vreme nimic nu mai merge bine, ar fi timpul să cauți un plan de rezervă. Nu te crampona de acel plan, chiar dacă tu consideri că se mai poate face ceva, ci lasă-l o vreme pe linie moartă, fără să te mai ocupi de el, și concentrează-te acum pe planul B.
Uneori, lucrurile nu merg nici cum ai dori tu și nici când ai dori tu, și, decât să consumi imense resurse de timp, de bani, de energie pentru ceva ce oricum stă pe loc, orice ai încerca, mai bine te-ai apuca de altceva.
Sigur ai tu o altă idee care așteaptă de ceva vreme în sertar, scoate-o la iveală și începe să o construiești. Când va fi momentul potrivit, te vei întoarce și la primul plan, pentru că nu e o renunțare totală, nu e un eșec, nu e un plan destrămat, ci e doar o amânare, pentru altădată, când vor fi din nou întrunite condițiile necesare succesului. Acum nu sunt…