SAPTAMANA 7-13 ianuarie 2019
După ce un proiect mai vechi a făcut un mare pas înainte, că nici ție nu-ți venea a crede ce bine evoluează, dintr-o dată ajunge într-o zonă de platou în care nimic nu mai mișcă. Nu trebuie să consideri că asta a fost tot, ci doar să te bucuri de perioada aceasta de repaus, pe care o poți folosi pentru a analiza nivelul la care ai ajuns, pentru a-ți trage sufletul, pentru un răgaz binemeritat în care poți vedea totul mai detașat.
Dacă ai fi prins în miezul acțiunii, nu ai fi la fel de atent și de prudent, deci, dacă tot simți că lucrurile stagnează, valorifică pauza în favoarea ta. Te mai odihnești, mai treci o dată în revistă etapele parcurse sau faci mici modificări, la rece. Parcă se mai sedimentează lucrurile așa!