Un simbol extrem de frecvent în vise este aerul, sub diverse forme de reprezentare. Un element al naturii important, el nu poate aparea în vise doar în forma sa naturala, ci ca element de pornire al unor actiuni, cum ar fi zborul, vântul, respiratia.
În interpretarea viselor, aerul este simbolul lumii mentale, al gândurilor, ideilor, comunicarii, intelectului. Daca aerul are un loc primordial în visele tale, atrage atentia asupra interiorului mintii tale sau asupra actiunilor pe care mintea umana le decide. Pentru a întelege la ce-ti atrage atentia visul prin simbolurile referitoare la aer, trebuie sa te concentrezi asupra gândirii si proceselor mintii.
Un vis în care ai senzatia ca aerul este placut descrie o perioada în care mintea îti merge brici, esti concentrat la treburile pe care le ai de facut si, datorita unei intuitii bune, te adaptezi perfect la cerintele celor din jur. Esti inventiv, creativ, plin de idei, deci solutiile inteligente nu vor întârzia sa apara.
Daca aerul este suparator, sub forma de curent puternic, vânt, rafala, indica o perioada de maxima nervozitate mentala, când nu reusesti sa te concentrezi eficient la ceea ce ai de facut. Ideile vin sporadic, în hopuri, dar gândurile sunt influentate de impulsuri de moment. Nu poti lua o hotarâre cu usurinta, pentru ca apar mereu alte elemente care îti perturba decizia.
Vântul atrage atentia asupra unor etape trecatoare de manifestare a gândurilor tale, momente de inconsecventa a gândirii, acum gândesti într-un fel, mâine în alt fel, fiindu-ti greu sa pastrezi o linie de echilibru. Indica schimbari de mentalitate, de atitudine sau de optica, sau gânduri si idei noi, care aduc un alt suflu actiunilor tale. Semnificatia visului depinde si de forta vântului. Cu cât forta vântului este mai puternica în vis, cu atât mai mari vor fi schimbarile în care esti implicat.
Un aer rece ca punct central în vis indica necesitatea de a te detasa, de a privi de departe ceea ce ai de facut si, pe baza unei analize rationale, sa iei o decizie. Sau poate fi indiciul unor adevaruri care te pot trezi la realitate, schimbându-ti modul de abordare al unor planuri.
Aerul cald poate indica o perioada de „lenevire” intelectuala, când ti se atrage atentia ca ai lasat-i cam moale cu activitatea intelectuala, bazându-te doar pe ceea ce stii.
Aerul conditionat, daca apare în vreo forma în vise, atrage atentia asupra unor gânduri înselatoare, a unor decizii bazate pe idei false, pe informatii neverificate, doar aparent reale.
Aerisirea unei încaperi – actul de a lasa aerul proaspat sa invadeze spatiul – descrie o perioada de revigorare mentala, de linistire dupa o activitate mentala profunda, o linistire intelectuala dupa etape de studiu intensiv, de concentrare sau zbucium mental.
Respiratia profunda sau usurata atrage atentia ca ai scapat de unele probleme, treci printr-o perioada mai relaxata, în care poti spune ca ce a fost mai greu a trecut. O respiratie accelerata, greoaie, întretaiata arata ca esti prins într-un iures de evenimente de ordin mental – examene, studii, proiecte profesionale – în care simti ca nu mai faci fata sau ca nu te mai poti concentra eficient. Atrage atentia asupra riscului de extenuare mentala. Respiratia din vis este si un mod de a te avertiza ca mai trebuie sa faci si pauze de relaxare în perioadele cele mai încarcate.