Franța | Camargue
Un tablou în alb, negru si un strop de roz-corai
UNDE? Sudul Frantei, intre Arles si Saintes-Maries de-la Mer
O zona cu 3 marci inregistrate: orezul rosu de Camargue, caii albi de Camargue, taurii negri de Camargue. O rezervatie naturala in care culorile se intalnesc la fel ca Ronul cu Marea Mediterana sub respiratia aspra a Mistralului.
Autor ©dana.onmyway
VEZI FOTO CITESTE ARTICOL VEZI FILM
3 marci înregistrate… de Camargue
Safari in Delta Ronului * Credință, speranță, caritate
Autor: Dana Mîndru @dana.onmyway
Astăzi vă invit în deltă! Trebuie să vă spun că în Delta Dunării, la mine acasă, nu am ajuns niciodată, dar iată că mi-a fost dat să ajung în Delta… Ronului. Am plecat în safari spre Camargue dimineața la ora 9 cu un mic grup de turiști francezi, numai eu nimerindu-mă pe acolo din altă țară. Traseele de safari pornesc din diverse localități din zonă: din Avignon, din Montpellier, din Aix-en-Provence, dar eu a avut ca punct de plecare: Arles.
Am urcat în Jeepul descoperit pregătită de o aventură de câteva ore și mare mi-a fost mirarea să descopăr că am fost deja înconjurată de câmpuri și lacuri aproape imediat după ce am trecut podul din centrul orașului Arles.
CAMARGUE este un parc natural din Delta Ronului, cea mai mare deltă din Europa Occidentală, o zonă mlăștinoasă de 80.000 de hectare cuprinsă între 3 orașe: la nord se află Arles, iar la sud, direct la Marea Mediterană, Saintes-Maries-de-la-Mer și Port Saint Louis du Rhone.
Traseul de safari înconjoară cele câteva mari lacuri – numite de francezi iazuri, deși ideea mea de iaz era cu mult mai modestă – un traseu destul de 4 ore, dar dacă sunteți amatori de mai mult, vă recomand să căutați un traseu mai amplu, care va conține și alte zone la care eu una nu am ajuns, dar le-am văzut pe hartă și păreau foarte interesante.
Rezervația are o deschidere de 50 km la Marea Mediterană, zonă în care bântuie mistralul care vine de-a lungul Ronului. Mistralul nu e decât un vânticel care face din Provence un loc atât de plăcut, dar se zice că vântul bate cam 300 de zile din an, și l-am simțit și eu pe alocuri, mai bine zis l-am prins pe cameră, în timp ce filmam din chepengul deschis al mașinii. Dar norocul a făcut să prind o zi superbă, cu cer albastru și o perspectivă 360 de grade până departe, în zare.
Aici totul e… marcă înregistrată: calul camarguez, taurul camarguez dar și…
OREZUL CAMARGUEZ
20% din zona Camargue este cultivata cu orez. Orez special, de Camargue. Cât vezi cu ochii, lanuri de orez. Aici, solul este desalinizat, inundat cu apă din Ron în luna aprilie – ca atare peste tot se văd canale de irigații, unele extrem de vechi – iar în septembrie, solul este lăsat să se usuce pentru a se recolta orezul. Iată, eu am ajuns acolo exact la vremea recoltei, de aceea am avut ocazia să văd pentru prima oară în viața mea cum arată un spic de orez. Trebuie să recunosc că niciodată nu am văzut orezul altfel decât în supermarket, dar iată că întotdeauna e loc să descoperi lucruri noi.
Orezul de Camargue are culoarea roșu-maroniu, un gust apropiat de cel de nuca si o textura natural gumoasa. Dupa preparare se inchide la culoare și devine roșu inchis, dar nu am avut ocazia să gust preparate cu orez în zonă.
LA PLIMBARE PRIN DELTĂ
O treime din deltă nu este deschisă publicului, dar am avut plăcerea să descopăr că spațiul este înțesat de drumuri de țară, pentru accesul mașinilor, șosele foarte bine întreținute, 14 trasee de bicicletă, zone pentru călărie și plimbare cu trăsura, deci ai pe unde umbla.
Ei, aici am de făcut un amendament pentru că, deși zona e superbă, întinsă ca-n palmă, că vezi orizontul până departe în toate direcțiile, nu este totuși chiar un loc în care să te plimbi în voie pentru că este un loc în care și taurii se plimbă în voie. Da, în țarcuri amenajate, dar totuși nu știu cât te îmbie peisajul să vezi ditamai ceata de tăurași stând la soare după un biet gărduleț de sârmă… da, chiar au existat și accidente cu oameni atacați de tauri! Cu toate acestea în traseul mașinii am văzut foarte mulți bicicliști de toate vârstele sau călăreți cocoțați în șa.
Există câteva ferme private în care se pot lua cursuri de călărie sau se pot închiria cai și trăsuri pentru promenadă. Am avut ocazia să văd călăreți în exercițiul funcțiunii, pe care iată, i-am prins și în poze, dar nu am văzut celebra imagine pe care o vezi în toate ghidurile turistice: un grup de călăreți pe cai camarguezi alergând sălbatic în valuri, direct pe nisip… Poate altădată…
Hai să cunoaștem vedetele locale!
Zona Camargue este renumită pentru 3 mari vedete locale, desigur din fauna planetei: taurii negri de Camargue, caii albi, evident tot de Camargue, dar și vizitatorii înaripați: flamingo roz. Despre toți vă voi spune câte ceva în cele ce urmează pentru că am avut plăcerea să cunosc celebritățile locale personal, de departe, desigur… și am aflat lucruri foarte interesante despre ele!
TAURII NEGRI DE CAMARGUE – Raco di Biou
Ați văzut filmul de desene animate Ferdinand? Ei, am fost la Ferdinand acasă! Sau, mai bine zis, la un verișor mai mic de-al lui Ferdinand, pentru că taurii camarguezi nu prea seamănă cu taurii spanioli. Sunt mari diferențe, și am putut să le observ la fața locului pentru că aici sunt crescuți și tauri spanioli.
Taurii negri trăiesc în ferme private, numite manade, sub directa grijă a unor gardieni, un fel de cowboy locali călare pe caii albi camarguezi.
În trecut gardienii trăiau în condiții foarte austere aici, una din colibele lor fiind păstrată și acum ca relicvă istorică și pe care o vedeți în imagine.
Între timp, lucrurile au evoluat astfel încât biata colibă acoperită cu stuf a devenit casă cu termopane, dar i s-a păstrat totuși arhitectura tradițională obligatorie. Iat-o aici în forma sa modernă!
Taurii de Camargue sunt de talie mai mică, până la 400 kg, iar culoarea lor este neagră, spre deosebire de cei spanioli care sunt mult mai masivi, aproape dubli ca greutate și maronii. Inclusiv coarnele diferă, la cei camarguezi coarnele sunt îndreptate în sus iar la taurii spanioli înainte. Îi vedeți și în imaginile care urmează.
Diferențele sunt și în privința folosirii lor. Da, sunt folosiți pentru corrida și unii și alții, dar până și corida diferă! Dacă în Spania corrida este un spectacol sângeros și crud, ducând la sacrificarea taurului, în Camargue, corrida este un sport tradițional non-violent, o cursă de tauri în arene special amenajate.
Un grup de 12 băieți – numiți razeteuri – îmbrăcați în alb, fugăresc – sau mai bine zis sunt fugăriți de un taur fioros, împodobit cu cocarde. Scopul cursei este acela de a desprinde de pe capul taurului cocardele respective. Jocul durează 15 minute, timp în care jucătorii se cocoață pe tot felul de paravane de lemn.
Am putut vedea peste tot mici arene private în care taurii sunt antrenați și selectați – pentru că doar cei mai fioroși și agresivi ajung în arenă, restul luând o cu totul altă destinație pe care desigur o bănuiți. Fermierii își venerează taurii, care devin vedete, și aceasta fiind o mare diferență față de felul cum sunt tratați taurii spanioli.
În Spania, taurul are parte de o singură reprezentație, fiind ucis în arenă. Aici, taurul participă la 6-7 curse într-un an, intră în arenă doar 15 minute după care ia o vacanță de câteva săptămâni. Cariera lor de luptători poate dura și 10-15 ani. La finalul carierei, taurii ies la pensie și sunt trimiși la ferme special dedicate veteranilor.
Fiecare sat are propriul festival dedicat taurilor, aici, din care nu lipsesc cursele pe străzile satului.
Dacă în Spania vedeta e matadorul, aici vedeta e chiar taurul care se bucură de respect și adorație atât în timpul vieții, cât și la moarte. Când mor, sunt îngropați în picioare, cu capul îndreptat spre mare, iar deasupra mormântului, au și piatra funerară. Unele vedete au și statui.
Priviți o arenă dintr-o fermă privată, unde se țin și spectacole private. Am să fac aici o paranteză pentru a vă prezenta și arena din Arles, un amfiteatru roman de acum 2000 de ani conservat excelent, unde se țin, de câteva ori pe an, tradiționalele coride camargheze.
Iată aici un tăuraș care a pus ochii pe noi și, deși pare foarte curios, nu pare prea prietenos cu vizitatorii! Deși par, de departe, calmi și sedentari, sunt animale periculoase, nu puține fiind cazurile în care i-au trimis la spital ori pe jucătorii din arenă, ori pe gardienii fermieri.
CAII ALBI DE CAMARGUE – LE CHEVAL CAMARGUESE
Ca atare meseriile de manadieri și gardieni – acei cowboy locali, de razeteuri – adică matadorii camarguezi – sau abrivados – cei care mână taurii în arenă – sunt meserii riscante, de aceea cine le face, le face doar din pasiune.
Gardienii se folosesc de un instrument în formă de trident cu care mână taurii, dar și de frumoșii cai albi. Și astfel v-am făcut cunoștință cu cea de a doua vedetă din Camargue: le cheval camarguese.
Se zice că sunt una dintre cele mai vechi rase de cai. Sute de ani au trăit în sălbăticie în Delta Ronului, dar în zilele noastre au un regim de viață în semi-sălbăticie. Adică doamnele cabaline sunt libere să umble pe unde vor, în timp ce bieții domni cabalini sunt luați de mici la muncă, la manade, fiind singurii care intră în contact cu oamenii.
La un an, mânjii sunt separați de mamele lor, aduși la fermă și la 2-3 ani încep antrenamentele pentru a fi folosiți de gardenii care mână taurii.
Caii camarguezi sunt albi-gri, au pielea neagră și părul alb, dar când sunt mânji părul lor este negru sau maro închis. Devine alb pe la 4-5 ani, când ajung la maturitate. Sunt o rasă de talie mică, sub 150 cm înălțime cu un gabarit de 350-500kg. Dacă pe tauri i-am văzut doar de departe, de căiuții albi am putut să mă apropii, să-i mângâi sau să le dau să mănânce frunze de orez direct din lanul de peste drum.
RAIUL PĂSĂRILOR
Aici e raiul pasionaților de păsări, un parc ornitologic imens care adăpostește cea mai mare colonie de flamingo roz din Vestul Mediteranei, cea mai mare colonie de ibis, 9 specii de stârc și 10 specii de rațe, ghidul atrăgându-ne adeseori atenția ba spre un vârf de copac, ba undeva în zare la diverse păsări superbe. Aici poposesc 150.000 de păsări migratoare în fiecare an, și pot fi găsite trei sferturi din speciile de păsări din întreaga Franță.
Ceea ce face deliciul zonei este marea colonie de flamingo roz pe care o vezi peste tot, în marile iazuri sau în bălțile de pe malul mării, adeseori în compania egretelor sau a stârcilor. Camargue este zona lor preferată de cuibărit din Europa.
Păsările flamingo sunt deosebite prin aspectul lor neobișnuit. Pot sta într-un picior cu orele iar penele lor au o superbă culoare roz corai. Ca fapt divers, am aflat că penele păsărilor flamingo nu sunt roz, la origine, ci gri sau albe, culoarea roz fiind urmarea consumului hranei lor preferate: creveți, crustacee și unele alge care conțin un pigment carotenoid, conținut și de gălbenușul de ou, dar și de somonii celebri pentru nuanța lor corai. Cu cât mai multă cantaxantină consumă, cu atât mai roz devin penele lor! Asta da la vie en rose!
Am mai aflat și că, dacă trăiesc în captivitate, flamingo devine alb, pentru că nu mai are acces la hrana preferată, dar în grădinile zoologice li se adaugă pigmenți artificiali pentru a nu-și pierde superbul colorit. Ei, nu e cazul aici în Camargue, unde frumoșii flamingo trăiesc liberi și poți admira eleganța lor peste tot. Călătoria mea prin deltă a avut loc după o furtună, de aceea ghidul ne-a informat că ceea ce vedem noi e o foarte mică parte a coloniei, deoarece furtuna a cam alungat păsările din zonele în care se adunau de obicei, dar chiar și ala am putut să ne bucurăm de suficiente exemplare superbe.
CREDINȚĂ. SPERANȚĂ, CARITATE.
Am remarcat aici un simbol grafic, specific acestei zone: crucea camargheză și arată așa cum o vedeți și în fotografie și pe care am văzut-o este tot: pe trotuar, pe garduri, pe fațade, sculptată pe scaunele din biserică.
Simbolul a fost creat în 1926 și este o împletitură de 3 semne diferite: o cruce, o ancoră și inimă. Crucea conține de fapt și simbolul tridentului, instrumentul gardienilor taurilor și reprezintă credința. Ancora îi reprezintă pe pescarilor și este simbolul speranței. Iar inima reprezintă caritatea, un simbol al celor 3 Marii a căror legendă am să vi-o prezint în continuare.
La mijlocul traseului am poposit foarte puțin la mare, într-un mic orășel numit Saintes-Maries-de-la Mer, tradus ar suna Sfintele Marii de pe mare. Un orășel pitoresc, care iese în evidență prin mărime, mai bine zis prin micime, prin soare, prin aleile mici pline de prăvălii cu iz spaniol sau gitan, cu viluțe minuscule care te inspiră să revii să-ți faci o vacanță de câteva zile aici, la mare.
Singura clădire mai înaltă din oraș este biserica fortificată cu un iz aparte, dedicată celor 3 sfinte care au dat și numele locului.
Se spune că în anul 42, pe vremea persecuției creștinilor, pe țărmul francez a ajuns o barcă în care se aflau 3 femei cu același nume, despre care se spune că au fost martore la crucificarea și învierea lui Iisus. Ele au fugit din Egipt și au debarcat pe țărmul francez și au trăit în continuare aici, aducând creștinismul în Franța.
În onoarea celor 3 patroane ale orașului, pe 24 mai are loc un pelerinaj catolic ce are ca punct central un relicvar care conține oasele celor 3 Marii.
La subsolul bisericii există și statuia sfintei Sara, ocrotitoarea țiganilor. Despre Sf. Sara se spunea că era servitoarea egipteană a celor 3 Marii venite pe mare, de aici și tenta măslinie a tenului acesteia, cum se vede și în imagine. Odată cu pelerinajul din luna Mai, este venerată și sfânta Sara, ca într-un fel de festival al țiganilor care incită mult interesul turiștilor pentru inedit și culoare. Astfel, datorită festivalului, în luna Mai, populația orășelului devine de vreo 20 de ori mai mare decât în mod normal.
AU REVOIR, CAMARGUE!
Cam acestea au fost cele câteva momente care mi-au atras atenția pe parcursul scurtei mele vizite în Camargue. M-a fascinat vasta întindere de ape la îngemănarea dintre Ron și Mare, m-au incitat tăurașii fioroși, m-au încântat caii liberi păscând liniștiți, m-au înveselit flamingo roz și păsărelele colorate și am simțit, pentru câteva ore, pe pielea mea soarele provensal cu iz de mistral.
VEZI FOTO CITESTE ARTICOL VEZI FILM
